A sessant’anne,
a vita va accussì,
nun si cchiù tu ca cumanne,
e mo ce piense, ca putisse pure murì.
O’tiempo ta pittato e capille,
cu chill’oro d’argiento,
quanno e rughe da ciento passano a mille,
quanno piense a te solamente.
Comme a l’onda do mare ca sbatte,
e pure e muntagne fa cunsumà,
tale e quale cu tte a vita a fatte,
pecchè o’munno nun conosce a parola eternità.
A sessant’anne,
te siente accussì.
Futtuto da tutte l’inganne,
rassegnato ca tutto adda finì.
Dinto all’uocchie de figlie,
vide a te dinto a giovinezza,
quanno era luntano o’pensiero e na famiglia,
quanno nun tenvie nisciuna certezza.
O’munne o saje, gira accussì,
ma nun è chillo ca te credive,
nun truove pace, nun o’vvuò capì,
nun è chesto ca vulive.
A sessant’anne,
a vita va accussì,
nun si cchiù tu ca cumanne,
e mo ce piense, ca putisse pure murì.