A notti è comu u jornu pi mia:
non dormu e pensu.
Pensu a quannu eru nica,
a tutti li jurnati
passati spinsirati.
Pensu a lu voltu stancu
di me matri,
ca faticava assai
e non si lamintava mai.
Pensu a 'ddu me patri,
ca da matina a sira
travagghiava,
e quannu sa ritirava
u tempu di mangiari
e si cuccava.
Quanti ruoddi,
quanti rimpianti.
Ma u sonnu si fa sentiri,
l'occhi mi si chiurunu,
a vogghia di durmiri
tutti li pinseri
fa spariri.